Ajutoarele pe care comunitatea internațională le-au trimis către India începând cu săptămâna trecută zac în hangare, în timp ce spitalele imploră să primească provizii.
Țările lumii au trimis, începând cu săptămâna trecută, avioane pline cu ventilatoare, rezerve de oxigen și medicamente antivirale, dar birocrația a împiedicat ca acestea să ajungă la cei care au nevoie de ele, notează Digi24, care citează CNN.
Medicii, dar și oficialii locali, acuză încă lipsuri majore în ceea ce privește aprovizionarea cu oxigen și medicamente pentru bolnavii de COVID-19, fapt care a început deja să ridice semne de întrebare, inclusiv în rândul donatorilor externi, cu privire la destinația reală a ajutorului primit.
Guvernul din India a negat vehement, în cursul zilei de marți, întârzierea alocării ajutoarelor primite de la statele lumii. Reprezentanții Executivului susțin că aproape 4 milioane de echipamente primite ca donații au fost deja distribuite către 38 de spitale din țară.
Cu toate acestea, oficialii mai multor state indiene acuză că a existat foarte puțină comunicare din partea autorităților de la New Delhi despre modul în care vor fi distribuite ajutoarele.
„Am trimis delegații la Guvern să cerem clarificări despre rezervele de oxigen, medicamente și vaccinuri, dar nu am primit nimic clar. Despre importuri sau ajutoarele externe, nu am primit nicio informație”, a declarat Raghu Sharma, ministrul Sănătății din statul Rajasthan.
Afirmațiile lui Sharma au fost contrazise, însă, de ministrul federal al Sănătății, care a declarat că au fost deja distribuite ajutoare către spitale din Rajasthan.
Motivele întârzierii alocării ajutoarelor către bolnavii de Covid sunt: birocrația excesivă, erorile umane și proceduri prea îndelungate. Dar aceste motive nu contează pentru cei care se luptă cu dezastrul umanitar din India. Tot ce vor ei este ca Guvernul să le trimită ajutoare la unitățile de urgență, unde mii de oameni mor zilnic, arată sursa citată.
India a raportat miercuri 382.315 cazuri noi de Covid și 3.780 de morți, țara având peste 20,6 milioane de cazuri de la începutul pandemiei.